Seria de Zercși ca suport obiectual (a se vedea mic dicționar al trigii) este o multiplă înscenare, prima expunere a proiectului numindu-se chiar “Rămășițe, prima scenă. O scenă este un spațiu rarefiat, în care actorii sunt investiți cu puteri aproape șamanice și finalități cathartice, continuând să fie, într-o mare măsură, mașinării iluzorii. Galeria de artă este o scenă, picturile sunt o altă scenă, în spatele picturilor mai este o scenă, cea nevăzută, a zercșilor care există ca obiecte reale,fabricate și care au stat la baza picturilor. În spatele structurilor zăerc este adevărata scenă a vieții. Pe această primă scenă (de fapt ultima) zercșii s-au transformat în actori, în <primitivi>, reflectându-se în vizitatorii galeriei în alți zercși, pe care îi purtăm după noi prin țări, prin orașe, pe mări, pe străzi, în bucătărie, în dormitor, pe alte scene.

De ce toate aceste înscenări ? Sunt adepta părerii că pictura este un doliu artificial și accelerat, o <rezistență în fața barbariei>, unde se joacă și rejoacă repetiția nesfârșită a doliului, unde <omorâm mortul>, unde doliul transmite acea culpabilitate a supraviețuitorului în fața morții, a intolerabilului, dar coborâtă la rangul de supraviețuire în fața picturii înseși. Zercșii de suport obiectual  sunt un fel de a-mi face doliul, de a căuta un sinonim cu regăsirea inocenței prin pictură, rejucarea unei false inocențe cu riscul de a o pierde din nou, căutând poate chiar această pierdere. Prin această serie mă adresez deopotrivă picturii și fantomelor mele, prin niște povești personale extinse către povești colective, cu speranța că astfel pictura poate vorbi din nou, altfel, despre lume, despre lumea istorică.

 Click pentru a vedea lucrările în expoziția DUPĂ ZERCȘI 2014

© Maia Oprea 2012