Pădurile erau numite în mod obișnuit locus neminis, sau "locul nimănui”*.

“Locus Neminis” reia tema pădurii ca itinerariu și ideal absolut, ca aventură în necunoscut și paradis pierdut, ca întoarcere la origini și nucleu al umanității, ca lăcaș al misterului și al aspirațiilor umane.

Ce se vede privind în sus sau în jur într-o pădure densă? [Să te uiți la un copac și să vezi nu frunzele, ci spațiul dintre ele] Închiderea mută a frunzișului. Uitarea necuprinsă a minții latente. O iluminare bruscă a nimicului. Cum să imaginezi cerul pentru tine însuți, sub aspectul unui corp uriaș animat: un corp nevăzut, dar imaginat ca acolo dincolo de vârfurile copacilor.   (apud din *Robert Pogue Harrison "Pădurile - Umbrele civilizației"- pag. 4)

Printr-o lucrare internă și o expansiune, corpul se înnoiește. Șarpele își desprinde pielea, omida iese din stratul său de vierme. Cufundarul se retrage în iazuri solitare. Perioada noastră de năpârlire [ca şi cea a animalelor] ar trebui să fie o criză în viața noastră. [În căutarea unui nou corp].  ( apud din  Henry David Thoreau, “Walden” - pag. 22)

Picturile Delir / Plăcere și Flux de zercși sunt realizate peste picturi mai vechi ale mele. Este o recurență în parcursul meu artistic să pictez peste compoziții închegate și terminate în trecut, transformând și distrugând totodată. 

 

Mai multe din această categorie: « TRANSMOGRAFII
© Maia Oprea 2012