Instalația Ia veniți să vedeți, a(M) crăpat; zac(E) pe jos, mort de-a binelea ! face parte din proiectul IN-TRIGÂ: http://www.maiaoprea.ro/ro/in-triga/despre   

Este o instalație realizată în urma apelului de proiecte “What about Gregor Samsa ?” (având ca reper personajul din “Metamorfoza” lui Franz Kafka), lansat de galeria Anca Poterașu în 2015, sub curatoriatul Ioanei Mandeal. 

“Ia veniți să vedeți(...)” s-ar conjuga ca o monadologie a timpului, privilegiind observația, detaliul, microformatul insignifiantului și subversiunea personală și temporară a picturii. 

Publicul este invitat să ia câte un zăerc (Ce este un zăerc ?) din instalație, pentru ca ulterior să îl fotografieze în noul spațiu în care acesta ajunge (spațiu public, interior de apartament, spațiu incert, etc.). Un zăerc este format din haina mea sau a unei persoane apropiate, burdușită cu resturile menajere, pe care le colectez din 2012. Acești zercși au fost împachetați în diverse plasticuri rezultate din comerț (ambalaje de pâine, de la buchete de flori, etichete de la sticle de bere, nylon, pungi de plastic, saci de gunoi rupți, saci de la boabele animalelor, ambalaje de alimente congelate, etc.) și au dimensiuni între 50 cm – 120 cm. O sculptură care se desăvârșește prin însăși dispariția ei. Dar o dispariție documentată, ce implică totodată perpetuarea la infinit a actului privirii: pe parcursul expoziției, fotografiile primite de la cei care iau câte un zăerc urmează a fi expuse în locul zercșilor propriu-ziși. Vizitatorii devin co-autori. Formele prezentate fac ele însele spațiu, devin absențe și sunt apoi înlocuite pe parcursul expoziției prin participarea publicului. Dorința mea este de a împărtăşi celorlalţi un spațiu pentru o durată determinată, timpul formelor propuse lăsând loc formelor timpului, a timpului ca o a patra dimensiune a artei. “A produce timp fără a-l reproduce ar putea fi propriul unui efemer asumat, într-o nouă lucrare a imaginarului, aceea a imanenței planetare”. (“ Estetica efemerului ” – Christine Buci-Glucksmann)

Într-un registru artistic auto-referențial ce interoghează însăși producția artistică, ader la părerea lui Robert Luhman, care spune că “actuala condiție a artei este o funcție a sistemului care este arta acum și din care face parte la rândul ei – un sistem bazat pe nevoia de auto-referențialitate.(...) Suferindu-și propria condiție, arta arată deci cum este. (...) Dacă sarcina este tocmai de a confrunta realitatea cu vreo alternativă, atunci inspirația și exemplele necesare nu pot fi extrase din realitatea în cauză, ci numai din arta însăși.” (“The Work of Art and the Self-Reproduction of Art ”)

Mai multe din această categorie: « CUM SE DEPLASEAZĂ ? UN FILM »
© Maia Oprea 2012